Actualitate teatrală

„Mantaua” sau „Fâșia Gogol”

Cronică de teatru radiofonic de CRISTINA CHIRVASIE

cronica de teatru cristina chirvasie gogol mantaua dramatizare de pusa roth

Cred că la granița dintre real și ficțiune există o fâșie neutră, o zonă în care ordinea normalului nu dejoacă alegoria și nici absurdul nu corodează adevărul. Aș numi-o fâșia Gogol. Un spațiu în care iluzia duce la simulacre grotești, fără a disturba mesajul. Acesta este palierul creator pe care l-a ales cel mai glumeţ scriitor al ruşilor, cum îl numea Eminescu pe fantasticul Gogol. Nu e greu de imaginat cum ar fi arătat nuvelistica și, în general, întreaga operă a unui Gogol al secolului XXI. Cred că ceea ce scria Vissarion Belinski, unul dintre cei mai buni critici și filozofi realiști ai literaturii slave, contemporan cu autorulSufletelor moarte, care pe la apusul prea scurtei sale vieți îi scria lui Gogol o scrisoare rămasă celebră, ar fi fost valabil și astăzi. Extrapolând întrebarea la ceea ce reprezintă întreaga operă a lui Gogol și nu numai nuvelistica sa, mă raliez și eu răspunsului lui Belinski. Ce este opera lui Gogol, așadar? „O comedie care începe cu prostii, continuă cu prostii, se termină cu lacrimi și care, în cele din urmă, se cheamă viață.”

Gogol la Kiev, portret de  F. Miller

Gogol la Kiev, portret de  F. Miller

Gogol nu a fost un autor obișnuit care a scris despre oameni neobișnuiți. Ci, mai degrabă, un autor năstrușnic, singular și paradoxal, care a scris colosal despre oamenii obișnuiți, despre habitudinile lor care țin mai mult de intima lor existență, despre lăuntrul care dă pe dinafară, despre clocotul ascuns subcapacul unei melancolii de nepătruns, nimicitoare de suflete.

Pentru mine Gogol este unul dintre cei mai sinceri scriitori ai secolului XIX. Și cred că această virtute a spiritului său i-a transformat literatura într-o mănușăaruncată contemporaneității. De cele mai multe ori scriitorii aleg comoda perspectivă a interogării. Se spune că asta trebuie să facă un scriitor adevărat. Să contextualizeze întrebările, să extragă din tumultul unei lumi care alege să trăiască sub nivelul înzestrărilor sale intelectuale, într-un confort paraplegic, ceea ce oamenii nu vor și nu mai pot să facă. Gogol însă a încercat să nu lase întrebările fără răspuns. Or, unde este locul în care gestează și se nasc întrebările? Și unde se găsesc răspunsurile? În Spovedania sa de scriitor, Gogol recunoștea că a reușit numai acolo unde s-a inspirat din realitate, fantezia nedezvăluindu-i nimic din ceea ce ochii lui să nu fi observat în natură. Așadar, fâșia despre care vă vorbeam este intervalul pe care Gogol l-a ales ca filtru întrece și este.

mantaua-gogol-dramatizare-pusa-roth tnr

În anul 2004, Teatrul Național Radiofonic a adus în undă poate cea mai frumoasă nuvelă a literaturii ruse moderne, Mantaua. Nuvela-matcă a operei lui Gogol, dramatizată cu finețe și nerv de scriitoarea Pușa Roth după traducerea Silviei Cucu,  poartă amprenta regizorală de neegalat a lui Cristian Munteanu.

De această dată figurile de carton, despre care scriam în cronica unui alt spectacol radiofonic, Scene din viața lumii mari, o adaptare a trei fragmente dramatice aparținând lui Gogol, semnată de aceeași excelentă scriitoare, se proiectează în oglinda burlescă a realității, valsând în spațiul derizoriului.

St. Petersburg Palatul Peterhof painting by Vasiliy Sadovnikov,1840

Vasilii Sadovnikov, Sankt Petersburg (Palatul Peterhof), 1840

Aparent, Mantaua lui Gogol este un text facil, cu un parcurs aproape intuibil de cititorul versat, al cărui final pare un pic deplasat și straniu, ca într-unul dintre episoadele celebrului serial tv Povestiri cu final neașteptat. Spectacolul lui Cristian Munteanu demostrează însă contrariul, el găsind cheile care descuie realitatea. O realitate nu numai ca cea a anilor 1839–1841, când Gogol scria Șinel (Mantaua), ci identică cu cea a anului 2004, anul producerii spectacolului. O situație similară se putea ascunde în paginile oricărui tabloid sau jurnal de știri de senzație. Aceleași mecanisme sociale, aceleași personaje, aceleași obsesii și micimi, aceeași umilință, aceleași patimi, aceeași dezumanizare. O patimă, un jaf, o moarte și… o fantomă. Note pe un portativ universal.

Realitatea i l-a împrumutat lui Gogol pe insignifiantul Akaki Akakievici Başmacikin, lăsându-l să-și culeagă reperele din chiar interiorul său biografic. După moartea lui Gogol-tatăl, veniturile familiei s-au diminuat simțitor. O moșie ipotecată, o mamă care nu mai reușea să administreze gospodăria l-au determinat pe Nikolai Vasilievici să-și caute o slujbă la Petersburg, devenind funcționar la Departamentul Domeniilor, unde cu greu a reușit să ajungă la funcția de subșef de birou. Lipsurile, mizeria și tristețea s-au așternut în viața lui Gogol, chiar dacă acesta izbutea să frecventeze cu regularitate cursurile secției de pictură de la Academia de Arte. Într-o scrisoare pe care i-a trimis-o mamei sale în această perioadă scria: „Cu gerul m-am obișnuit puțin căci toată iarna am dus-o în mantaua de vară.” O ironie a sorții care a dat naștere unui personaj-cheie al literaturii universale, poate cel mai banal om despre care s-a scris vreodată.

St Petersburg, Winter Palace, wood engraving c. 1880

Sankt Petersburg, Palatul de iarnă, gravură pe lemn, c. 1880

Akaki Akakievici Başmacikin. „Omul-muscă”. Burlacul bătrân și meschin, care parcă s-a născut odată cu mantaua sa și care își duce existența cu o placiditate stupidă, ca o păpușă mecanică ale cărui resorturi sunt acționate de un demon inert, își devoalează în magistrala interpretare a lui Virgil Ogășanu întregul arsenal psihologic cu care a fost înzestrat. Într-un crescendo impresionant, Virgil Ogășanu își îmbăiază personajul când în apele limpezi ale unui comic debordant, când în adâncul unui dramatism cutremurător. Ceea ce dă un plus de valoare spectacolului lui Cristian Munteanu este tocmai acest balans între comedie și dramă pe care l-a descifrat în profunzime, dovadă fiind și distribuirea în triunghiul-cheie a unor actori care știu să jongleze cu cele două registre dramatice cu o ușurință și o profunditate esențiale. Virgil Ogășanu – Tamara Buciuceanu-Botez (Agapia Vasilievna) și Mircea Albulescu (croitorul de cartier Petrovici). Un triunghi radiofonic ideal pentru a crea tabloul sonor al nuvelei lui Gogol. Bătrâna Agapia, în interpretarea excelentissimei Tamara Buciuceanu-Botez, este decapată în profunzime până când lăuntrul ei rodește, spre final, la ieșirea dintr-o platitudine care părea definitivă. Martoră a nebuniei lui Akaki, nebunie născută din acea furie de nestăvilit a omului răbdător, Agapia (re)învie din durere și disperare, ca o tulburare a apei stătutea ființei sale. Petrovici (re)învie și el o dată cu mantaua cea nouă. Aș spune că Mircea Albulescu izbutește să-și ridice personajul cu o treaptă mai sus decât cel pe care l-a creat Gogol. Cu o abilitate desăvârșită, Mircea Albulescu își deposedează personajul de mediocritate și scoate la iveală perla Petrovici. Un personaj aparent secundar transformat într-o vedetă.

virgil ogasanu tamara buciuceanu mircea albulescu mantaua pusa roth

Cei patru funcționari, colegii lui Akaki, interpretați admirabil, cu tente kafkiene, de actorii Petru Lupu, Petre Moraru, Dan Condurache și Mircea Constantinescu, devin în viziunea lui Cristian Munteanu un soi de personaj colectiv, care se contrapune sonor cu corul care împănează cu cântece rusești spectacolul. Un personaj colectiv, individualizat cardinal de caractere sincretice. Unul dintre cluurile excepționale ale spectacolului.

Povestea lui Akaki, scrisă de un iubitor fără de margini al adevărului și al demnității umane, frământată de mâinile unei neobosite râvnitoare într-ale teatrului și dospită de mintea unuia dintre cei mai creativi regizori pe care i-a avut Teatrul Național Radiofonic, nu este doar un joc de măști, ci devine pricină a unei savuroase comedii. Și, în mod paradoxal, seamănă întrucâtva cu mantaua cea veche a lui Akaki, pentru că el este impregnat cu durere și bucurie, cu lacrimi și zâmbete, într-un cuvânt, cu suflet. Căci ce este altceva este viața decât ocomedie pentru omul de spirit și o tragedie pentru omul de suflet, cum bine spunea Jonathan Swift?

Mantaua, dramatizare de Pușa Roth după nuvela lui N. V. Gogol.Traducere de Silvia Cucu. Regia artistică: Cristian Munteanu. În distribuţie: Virgil Ogăşanu, Mircea Albulescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Alexandru Repan, Dan Condurache, Petre Lupu, Virginia Mirea, Mircea Constantinescu, Petre Moraru, Julieta Strâmbeanu, Ioan Chelaru, Papil Panduru, Gheorghe Buznea, Nicolae Călugăriţa, Marius Călugăriţa, Sorin Gheorghiu, Gheorghe Pufulete. Redactor: Costin Tuchilă. Muzica originală: George Marcu. Au interpretat: Ioan Ștefan Albert, Aurel Tănase, Valeriu David, Cristian Coandă, Emil Sassu, Lucian Maxim (percuție)Regia de studio: Janina Dicu.  Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Data difuzării în premieră: 8 februarie 2004. Înregistrare redifuzată miercuri, 5 august 2015, la ora 0.30, la Radio România Cultural.

Fragmente din spectacol

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

cronica de teatru radiofonic in revista teatrala radio

logo revista teatrala radioAlte cronici de Cristina Chirvasie:

Trei legende într-un singur spectacol

Un funt pentru datorie sau Moneda lui Puican

Lanţurile uriicristina chirvasie

Liftul societăţii sau liftingul sentimental

Lecţiile lui Mary Poppins

Livada ca vis

Moștenirea Cehov

Pura lentilă a lumii

Multiviziunile unui titan

Revolta absurdului sau Gingaşa balanţă a echilibrului

„A fost odată…” revine!

Scala și escalele puterii

„Cymbeline” sau strania poveste a unui romance

Iona sau Răzbirea spre lumină

Insomniile lui Gregor sau Metamorfoza închipuirii

Jocul cu fantasme sau Imponderabila senectute

Aparent… o comedie despre dragoste

Lăuntrul exemplar

Râs oficial. Suflet absent

Monodrama unei despărţiri anunţate

La sud de copilărie sau metafora lui Harper Lee

Seducătorul din Sevilla sau Comedia cu gust de dramă

Tandrul Clemenceau

Când istoria devine doină

Shakespeare festiv

Caragiale înainte de… Caragiale

Oximoronul conjugal e… cool

O cvintă teatrală sau Contrastele lui Albulescu

Rendez-vous cu finul lui Pepelea

Călătorie pe harta cerului

Ciorapul… platonic

George Banu. Căutări în 4 acte

logo revista teatrala radioVezi și: Efectul Cristian Munteanu

Un prieten up-to-date

Teatru după opera lui Panait Istrati la Pavilionul României – EXPO Milano 2015

vlad scolari verso un altra fiamma

Pavilionul României din cadrul EXPO Milano 2015, Centrul Cultural Italo-Român și compania de teatru „Wasabi” din Milano au organizat vineri, 7 august, ora 20.30, atât pentru publicul român cât şi pentru cel italian, spectacolul-concert Verso un’altra fiamma/ O altă flacără, în regia lui Vlad Scolari, „împărtăşirea unei deziluzii ideologice şi mărturia primelor abuzuri ale regimului sovietic”, inspirat din opera lui Panait Istrati. În distribuție: Vlad Scolari și Alice Protto. Muzica originală și sonorizarea live: Federico Branca Bonelli.

Verso un altra fiamma

Povestea se petrece în cadrul unui ipotetic post de radio. La radio în acel timp, început de secol XX, se transmiteau știri, muzică, declarații politice etc. În acest mod, spectacolul este însoțit de cântece din repertoriul folk românesc, rus și francez, părțile muzicale instrumentale alternând cu părți narative.

teatru dupa panait istrati

Compania „Wasabi Produzioni” din Milano, care a pus în scenă spectacolul, a fost fondată în anul 2012 cu obiectivul de a crea un loc specific pentru experiențele și încercările muzicale și teatrale, un loc adaptat proiectelor artistice și muzicale de orice tip: muzică, evenimente etc.

o alta flacara spectacol italia dupa panait istrati

Site: http://wasabiproduzioni.wix.com/wasabiproduzioni#!verso-unaltra-fiamma/cale 
Facebook: https://www.facebook.com/VersoUnaltraFiamma
https://www.facebook.com/wasabiproduzioni

Vlad Scolari, actor și regizor născut la Genova în anul 1987, într-o familie mixtă, româno-italiană, a terminat studiile de teatru la Scuola d’Arte Drammatica Paolo Grassi din Milano. Colaborează cu diferite companii de teatru din Milano și din alte părţi ale Italiei, fie în calitate de actor, fie de regizor și dramaturg.

vlad scolari

Vlad Scolari

Despre ideea realizării unui spectacol după opera lui Panait Istrati, Vlad Scolari mărturisea într-un interviu realizat de redacția Cultura Romena.it: „Am început să mă gândesc la autorii și la personajele cu care, prin intermediul familiei şi al prietenilor români, intrasem în contact. Primul care mi-a venit în minte a fost Panait Istrati. În verile pe le petreceam la București, mă duceam des la Radio România Cultural, unde lucra ca realizatoare o foarte buna prietenă a mamei mele, Camelia Stănescu Ursuleanu, mare iubitoare şi cunoscătoare a operei istratiene. M-am apucat să citesc tot ceea ce am reuşit să găsesc şi să ascult din dramatizările radiofonice create la Radio România. Aşa am înțeles importanța acestui autor, care are multe de spus şi astăzi, mai ales în această epocă în care se caută noi valori morale şi politice. M-am identificat în Istrati, m-au convins şi m-au pasionat ideile sale şi acest lucru s-a întâmplat şi cu colegii mei italieni împreună cu care am pornit în această aventură, muzicianul Federico Branca Bonelli şi cântăreaţa-actriţă Alice Protto. Cu ei am creat un «concert teatral», o radiodramă, în întregime cântată şi sonorizată live, în care alternează părţi de text, muzică tradiţională românească şi nu numai românească. Am îngrijit personal realizarea textului, prin asamblarea într-o manieră originală a textelor lui Panait Istrati extrase din Spovedanie pentru învinși.”

Interviul integral: 

http://www.culturaromena.it/Rom%C3%A2n%C4%83/tabid/88/articleType/ArticleView/articleId/595/categoryId/11/Vlad-Scolari-Mam-simtit-dator-sa-fac-cunoscuta-cultura-romaneasca.aspx

Spectacolul teatral face parte din seria de evenimente propuse de Centrul Cultural Italo-Român la EXPO Milano 2015 – Pavilionul României, menite să aducă în prim-plan artiști, pictori, muzicieni, oameni de ştiinţă români care trăiesc în Peninsulă, contribuind la imaginea României în Italia și la promovarea culturală și artistică românească.

Promo Verso un’altra fiamma

logo revista teatrala radio Arhiva rubricii Știri

Căldură mare, soare și răcoritoare… distractiv-muzicale

premiera-teatrul-de-divertisment1

Duminică, 9 august 2015, la ora 17.00, la Radio România CulturalTeatrul Național Radiofonic vă invită să ascultați, în premieră, în cadrul seriei de emisiuni „Mari actori de comedie”, fragmente din spectacolul de divertisment Căldură mare, soare și răcoritoare… distractiv-muzicale de Angela Bocancea şi Alina Idriceanu. Regia artistică: Manole Pavel Dan. Regia tehnico-muzicală: Mirela Anton. Realizatori: Silvia Cusursuz, Manuella Popescu, Mircea Zăvoianu.

Acest divertisment de succes a fost difuzat integral în premieră pe celebrul Program 3 al Radioului naţional pe 20 iulie 1980, la ora 11.00.

caldura mare divertisment

Lucrată cu multă fantezie şi din punct de vedere muzical de Ion Barta şi Mihai Roman, emisiunea a fost o reuşită şi prin participarea unei echipe de actori aleasă cu pricepere, o echipă omogenă formată din Ştefan Mihăilescu-Brăila, Ileana Stana Ionescu, Radu Zaharescu, Ruxandra Sireteanu, Horia Căciulescu, Constantin Băltăreţu, Jeanine Stavarache, Mihai Stoenescu, Florin Tănase şi omniprezentul Dem Rădulescu, actori plini de talent, familiarizaţi cu umorul şi tehnica radiofonică, care au mai colaborat la alte foarte multe emisiuni de acest fel.

Din multitudinea de fragmente sugestive pe care le-am ales pentru dvs. veţi observa cât de variat şi dinamic a fost acest divertisment,o adevărată, plăcută şi relaxantă emisiune distractiv-muzicală, moment prielnic de urmărit în plină vară, la mare,la munte, la soare, la umbră sau oriunde v-aţi afla, în vacanţă sau nu.

Fragment din spectacol

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

logo revista teatrala radioVezi și: Premieră: „Muppets Fonic Show” la Teatrul Național Radiofonic

Premieră: Să râdem cu Stan şi Bran… la microfon!

Premieră: Weekend la Motelul Primăverii

Alfa-Romeo și Julieta

Alo, aţi greşit gluma!

Din cronica lui Anton Pann

Haz… de la caz la… caz

Decât nimic, mai bine… deloc!

Dar cu glumele cum stați?

Comedia erorilor… serie nouă

Un țânțar pe lampadar

Ora veselă

Arhiva Teatrul Național Radiofonic

Bravul soldat Švejk

de COSTIN TUCHILĂ

svejk de costin tuchila

La puțin timp după publicarea excelentei traduceri a romanului lui Jaroslav Hašek, Peripețiile bravului soldat Švejk în războiul mondial (ESPLA, col. „Clasicii literaturii universale”, 1956, traducere de Jean Grosu și Al. O. Teodoreanu, prima traducere integrală*), Teatrul Național Radiofonicmonta dramatizarea celebrului roman.

birlic in rolul soldatului svejk

În 4 ianuarie 1959 se difuza în premieră spectacolul Peripețiile soldatului Švejk, dramatizare de Jean Grosu, în regia artistică a lui Paul Stratilat, cu o distribuție de aur, avându-l în rolul titular pe Grigore Vasiliu Birlic, alături de Radu Beligan (Otto Katz), Silvia Dumitrescu-Timică (Doamna Müllerová), Alexandru Giugaru (Șeful postului de jandarmi), Constantin Brezeanu (Locotenentul Lukáš), Ion Henter (Bretschneider), Cotty Hociung (Colonelul Zillergut), Nicolae Gărdescu (Medicul șef), Mircea Balaban, Șerban Holban, Ștefan Glodariu, George Groner, Nicu Dimitriu, Nicolae Grigore-Bălănescu, Mihai Stoenescu, Ion Ulmeni, Ion Lucian (Povestitorul) ș.a. Regia de studio: Ion Prodan. Regia muzicală: Paul Urmuzescu. Regia tehnică: ing. Gabriela Barca. Am reprogramat această înregistrare de referință, în care Birlic face unul dintre marile roluri la teatrul radiofonic, duminică, 9 august 2015, la orele 0.30 și 13.15 la Radio România Cultural.

jaroslav-hasek

Jaroslav Hašek (30 aprilie 1883, Praga–3 ianuarie 1923, Lipnice nad Sázavou)

Amatorii de curiozități sau paradoxuri ale istoriei literare se pot întreba încă multă vreme cum a devenit un roman neterminat una dintre capodoperele literaturii universale. Pentru că, dincolo de bariera lingvistică, romanul boemului Jaroslav Hašek a depășit de mult granițele literaturii cehe, instalându-se pe bună dreptate pe un fotoliu de invidiat. Mai sigur ar fi că întrebarea nu-și are de fapt rostul, pentru că așa cum a rămas, Osudy dobrého vojáka Švejka za světové války (Peripețiile bravului soldat Švejk în războiul mondial**) își este, ca să zic așa, suficient pentru a-i face pe amatorii de rigori „critice” să plece capul… Fatalitate, fostul anarhist socialist Hašek, om cu gustul farsei, a fost învins de farsa destinului, murind la 39 de ani, bolnav de ciroză (în 3 ianuarie 1923, la Lipnice nad Sázavou, localitate la peste 100 km sud-est de Praga), fără a mai putea termina Cartea a patra, Continuarea gloriosului dezastru. Prima parte a fost publicată mai întâi în fascicole pe cheltuiala autorului, pentru ca apoi romanul să apară în anii 1921–1923 la Editura A. Synek din Praga, cu ilustrațiile bunului prieten al lui Hašek, caricaturistul Josef Lada, desene care, ca și romanul, au făcut înconjurul lumii. Ediția românească din 1956 și altele care i-au urmat*** preiau și ele aceste desene care au consacrat „figura blajină, veșnic surâzătoare” a soldatului rotofei, „îmbrăcat într-o pereche de pantaloni atât de lungi încât îi ajung aproape până la gât, atât de largi încât mai e loc pentru încă doi ca el, cu o bluză imensă, peticită la coate și soioasă, fâlfâind în bătaia vântului ca hainele de pe sperietorile de ciori și cu capela, uriașă și ea, căzută până după urechi.” (Dumitru Hîncu, Prefață la ediția Jaroslav Hašek, Peripețiile bravului soldat Švejk în războiul mondial, BPT, 1964).

cop editiei princeps  svejk praga

Coperta ediției princeps a romanului Peripețiile bravului soldat Švejk în războiul mondial

Succesul romanului lui Hašek a fost de la bun început unul extraordinar. După moartea autorului, la rugămintea editorului Adolf Synek, ziaristul Karel Vaněk a completat romanul neterminat: Peripețiile bravului soldat Švejk în prizonieratul rusesc și în revoluție (Osudy dobrého vojáka Švejka v ruském zajetí a v revoluci, 1923).

Svejk de Josef Lada

Desene de Josef Lada la Peripetiile bravului soldat Svejk in razboiul mondial

Desene de Josef Lada la Peripețiile bravului soldat Švejk în războiul mondial

Epopee populară cehă, simbol național, prima mare operă antirăzboi, romanul lui Hašek și celebrul său personaj au primit rapid calificative din această categorie, fără a fi ferite de controverse, mai ales că, în timp, Švejk a fost asimilat în funcție de o ideologie sau alta. Figură simbolică a spiritului popular ceh, comercializat în fel și chip svejk desen josef lada(o întreagă industrie turistică, de altfel simpatică, deși uzează de multe falsuri, te poartă la Praga pe urmele lui Švejk), a fost însă și contestat sub acest aspect al reprezentativității tipologice. Pentru scriitorul disident Jefim Fistein, semnatar al Chartei 77, „Jaroslav Hašek mai mult îi dezbină pe cehi decât îi uneşte, însă taberele nu sunt egale. O minoritate, intelectualii îndeosebi, nu-l iubesc pe Hašek. Ei consideră că scriitorul a parodiat grosolan spiritul naţional ceh. Şi susţin această opinie cu argumente solide: cehii au luptat eroic de partea armatei austro-ungare în Primul Război Mondial, la fel s-au manifestat curajos, în componenţa unor armate din Est şi Vest, în al Doilea Război Mondial, când mulţi şi-au pierdut viaţa. Aceşti contestatari ai lui Hašek cred că autorul lui Švejk şi-a descris conaţionalii ca pe o «bandă de simulanţi» (sunt chiar cuvintele lui Hašek), oferind lumii o imagine greşită, distorsionată, parodică despre cehi.
Însă majoritatea cehilor apreciază geniul – nu doar talentul, ci geniul! – lui Hašek,svejk 2 care scria cum ai respira, dintr-odată, fără corecturi. Ei îl apreciază strict ca pe un creator, unul uriaş, nu ca pe un politician sau personalitate publică. Hašek era un tip care se inflama uşor, fără să pătrundă în esenţa lucrurilor. Înainte de a deveni bolşevic, a fost anarhist şi anarho-sindicalist. Şi din partidul bolşevicilor a ieşit uşor, imediat ce a revenit în ţara sa natală. A fost prin excelenţă un personaj boem. Se ştie că atunci când i s-a născut primul copil – Hašek n-o ducea la ureche, era chiar beţiv, de la asta a şi murit –, el a luat copilul, de doar câteva zile, şi l-a purtat prin bodegi, arătându-l tovarăşilor de chef. Şi în acest pelerinaj bahic a uitat copilul pe tejgheaua unui restaurant – se pare că la Deminka. Pe scurt, a fost un om dezechilibrat, complicat, dar ca scriitor era unic. Nu întâmplător Hašek a devenit simbolul Cehiei. N-a fost ales pentru acest rol Karel Čapek, un scriitor intelectual, şi el genial, dar anume Hašek, scriitorul care scria aşa cum se vorbea în popor, autor a numeroase zicători şi cuvinte înaripate, care au intrat în patrimoniul limbii cehe.” (Creatorul bravului soldat Švejk și cehii, interviu cu Jefim Fistein, traducere de Vasile Gârneț, „Contrafort”, nr 11-12 [217-218], noiembrie-decembrie 2012).

RESTAURANT PUB SVEJK U KALICHA INTRARE

Restaurantul „U Kalicha” („La Potirul”) din Praga, astăzi

La carciuma lui Palivec ilustratie de Josef Lada

La cârciuma lui Palivec, ilustrație de Josef Lada

Autorul însuși avea certitudinea disputei pe care romanul său o genera, în postfața la prima parte a cărții, În spatele frontului (1921): „Viaţa nu este o şcoală de maniere elegante. În viaţă, fiecare se exprimă aşa cum ştie. Maestrul de ceremonii, doctor Guth, vorbeşte altfel decît cârciumarul Palivec de la «Potirul» [«U Kalicha», n.n.], iar acest roman nu este un manual de maniere alese, pentru salonarzi, sau o carte educativă întru cunoaşterea expresiilor care pot fi folosite în societate. E o frescă istorică a unei anumite epoci.” Și în finalul postfeței: „Nu ştiu dacă în această carte voi izbuti să redau ceea ce am vrut. Faptul că am auzit pe unii oameni, tratându-se reciproc cu: «Eşti prost ca Švejk», mărturiseşte oarecum contrariul. Dar chiar dacă cuvântul Švejk va deveni o nouă înjurătură în cununa înfloritoare a ocarei, trebuie să mă mulţumesc şi cu această contribuţie la îmbogăţirea limbii cehe.”

Este exact tipul de ironie pe care îl aflăm în multe dintre replicile personajului lui Hašek, cel care fusese „reformat din armată pentru tâmpenie și declarat idiot în mod oficial de o comisie specială.” Umorul lui negru, uneori macabru – registru de altfel foarte folosit de scriitor – dovedește exact contrariul, Švejk fiind de fapt un amestec de inteligență populară, spirit, disimulare care îl fac să surmonteze încercările tragic-grotești prin care trece. Iar discuția asupra valorii sale tipologice se cuvine păstrată strict în limite estetice. Hašek se înscrie mai degrabă în genul de absurd cultivat de Kafka, doar mijloacele sale fiind altele. „Mulţi consideră ca Hašek a fost un Kafka situat la un alt pol, un Kafka întors pe dos. Hašek descria aceeaşi lume kafkiană, dar se folosea de expresii populare, de caractere luminoase – el n-a fost un om trist.” (Jefim Fistein, ibidem).

Statuie din Humenné a lui Švejk, amintind episodul cu pompa

Statuia din Humenné a lui Švejk, amintind episodul cu pompa

Referitor la „parodia grosolană” a spiritului național ceh, asemenea idei sunt sortite eșecului, având întotdeauna o componentă sociologică străină spiritului artistic. Situația este într-un fel asemănătoare cu literatura și jurnalistica lui Caragiale (la care granițele dintre scrisul publicistic și cel ficțional sunt adesea greu de aflat), și el contestat stupid în privința caracterului exponențial. Dacă „Mitică este bucureșteanul par excellence” înseamnă că trebuie să vedem în locuitorii capitalei dâmbovițene numai Mitici? Apoi, ca și Caragiale în anii ’50, şi Hašek a putut fi asimilat de ideologia comunistă ca exponent al unei „arte militante, pusă în slujba unor idealuri nobile”, numai bun de prezentat ca un critic acerb al societății burgheze… „Puterea comunistă s-a străduit să-l prezinte pe Hašek doar ca scriitor antimilitarist şi antimonarhist. Dar de fapt figura luiŠvejk nu se potrivea deloc cu chipul entuziastului constructor al comunismului, dimpotrivă, ea îi îndemna pe mulţi la o rezistenţă – o rezistenţă pasivă – împotriva regimului.” (Jefim Fistein, ibidem).

Grigore Vasiliu Birlic Svejk

Grigore Vasiliu Birlic

O lungă serie de dramatizări și ecranizări, multe devenite ele însele celebre, au contribuit la uriașa popularitate a romanului lui Jaroslav Hašek. Se cuvine observat că scriitura din Peripețiile bravului soldat Švejk este suficient de teatrală, scenele având virtuțile unei narațiuni scenice în care situația comică și mai ales savoarea replicii fac deliciul publicului. Dramatizarea radiofonică a lui Jean Grosu (fragmente din primele două părți ale romanului), păstrează atât firul narațiunii romanești, cât și spiritul ei, reținând scene antologice interpretate pe măsură. Aș spune, fără teama de a greși și fără intenția de a face comparații, că Birlic este un actor ideal pentru a-l înfățișa, în această unică dimensiune a teatrului la microfon, pe Švejk: timbrul vocii are acel amestec de șiretenie și prostie „jucată”, definitoriu pentru personaj. O plasticitate specială a intonației și o știință a nuanțelor, de la tonul „oficial” la glumă, de la precipitare la ezitări și mici pauze, totul subsumabil naturaleții suverane a jocului, fac ca replicile lui Švejk, devenite aproape folclor, să ajungă întotdeauna cu efectul dorit la ascultător și chiar să surprindă. Compoziția urmează formula tradițională cu povestitor, aici necesară și deloc supărătoare, dar trebuie observat că ritmul ei este modern, că nimic nu trenează iar „culorile” sonore sunt întru totul potrivite atmosferei.

–––––––-

* O primă traducere parțială, în limba română, semnată Gafița Buga, a apărut în 1935, la Editura Culturală „Doi bani”.

** Cele patru părți ale romanului sunt: În spatele frontului, Pe front, Gloriosul dezastru, Continuarea gloriosului dezastru (neterminată).

*** De notat că începând cu reeditarea din 1957, apare numai Jean Grosu ca traducător.

Fragmente din spectacol

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

costin tuchila

Costin Tuchilă

logo revista teatrala radioAlte articole de Costin Tuchilă:

„Muntele” de D. R. Popescu, la Teatrul Național Radiofonic

„Scene din viaţa lumii mari” de N. V. Gogol

Domnișoara Iulia

De la teatru la operă sau câteva curiozităţi

„Șambelan la viezuri” de Pușa Roth, la Teatrul Național Radiofonic

Shakespeare şi Ziua Sfântului Valentin

Colecție de mușatisme

Gina Patrichi în „Livada de vișini”

Semicentenar George Vraca

20 de ani de la plecarea lui George Constantin

„Insomniile lui Gregor” de Nicolae Sirius, în premieră absolută la Teatrul Național Radiofonic

Coca Andronescu sau „tainica minune a râsului”

Sică Alexandrescu – vocația capodoperei

Coca Andronescu în „Câinele grădinarului” de Lope de Vega

Coca Andronescu în sceneta „Un scos din pepeni”

„Roman de Bucureşti” de Pușa Roth, la Teatrul Național Radiofonic

Mihai Popescu în „Egmont” de Goethe

Ștefan Iordache în „Richard al III-lea” de William Shakespeare

Ștefan Iordache în rolul lui Costache Caragiale

Mircea Albulescu în piesa „Ieri după Shakespeare” de Puşa Roth

Evocare Adrian Pintea la Majestic

„Hagi-Tudose”, cel mai vechi spectacol de teatru radiofonic pe bandă magnetică, păstrat în Fonoteca de Aur

„Martori ai istoriei” de Pușa Roth, singurul serial de teatru radiofonic dedicat Revoluției din decembrie 1989

Édouard de Max, „Prințul tuturor celor ce nu trebuie făcute”

Cehov – 155

Medalion Cristian Munteanu 

Moartea lui Ivan Ilici

„Stăpân pe mine sunt, stăpân pe Univers”

Pagina Istoria Teatrului Național Radiofonic

„Ringhișpilul” de Pușa Roth și Leonard Popovici

În pregătire la Teatrul Național Radiofonic: „Dialog imaginar cu Anton Pann” de Pușa Roth

Eminescu la Radio România

Ruxandra Sireteanu în „Discurs într-un ciorap”, dramatizare radiofonică de Pușa Roth după volumul „Confidențe fictive” de Nina Cassian

V-ar plăcea un stat condus exclusiv de femei?

„La Vulpea Roşie” de Puşa Roth la Radio România Cultural

Un monolog tulburător: „Aiax” de Hristos Ziatas

Teatrul Național Radiofonic: „Mantaua”, dramatizare de Pușa Roth după nuvela lui N. V. Gogol

logo revista teatrala radioVezi: Arhiva Teatrul Național Radiofonic

Grigore Vasiliu Birlic la rubrica Remember de Annie Muscă

Švejk în al doilea război mondial de Bertolt Brecht, cronică de teatru radiofonic de Pușa Roth

Păsări de pradă

Cronică de teatru de RĂZVANA NIȚĂ

cronica de teatru blackbird razvana nita

Blackbird de David Harrower. Regia: Andrei şi Andreea Grosu, Unteatru din București 

O relaţie inacceptabilă, interzisă, condamnabilă. Un bărbat matur profită de naivitatea unei fetiţe de 12 ani. O seduce. Un caz clasic de pedofilie în opinia comunităţii revoltate şi pe care judecătorii îl „rezolvă” cu sânge rece. La 15 ani după ispăşirea pedepsei, cei doi sunt din nou faţă în faţă.

blackbird-spectacol-unteatru

Blackbird nu e doar deconstrucţia unui caz penal, reconstituirea faptelor, înţelegerea scopurilor, a atitudinilor şi eventual, asumarea şi împărţirea vinei. Nu e doar o introspecţie, cu caracter retrospectiv, în mecanismul biologic, instinctiv, irepresibil care declanşează crima, delictul. Nu e numai redeschiderea unui proces în care faptele sunt prezentate cu puţin mai multă detaşare decât la momentul producerii lor, cel de maximă acuitate. Blackbirdeste mai ales un duel verbal şi emoţional între doi oameni care au experimentat şi umilinţa şi abandonul de sine al victimei dar şi furia, egoismul şi cinismul călăului.

blackbird-foto-de-adi-bulboaca-unteatru-2013

Blackbird, Unteatru. Fotografii de Adi Bulboacă

Fetiţa neajutorată de ieri, azi e vindicativă, tăios rebarbativă, furibundă, geloasă, o pasăre de pradă care îşi adulmecă vânatul faţă de care, paradoxal, a păstrat un soi de maladivă dependenţă.

Între cei doi nu a existat momentul despărţirii. Ea chiar mărturiseşte: „M-ai părăsit atunci când te iubeam mai mult.” După atâta timp, era nevoie de acest moment al adevărului, de această confruntare, pentru a putea trece peste, pentru a escalada abisul unei profunde şi de fapt etern neconsolabile dezamăgiri.

Florina Gleznea şi Constantin Cojocaru creează în spaţiul strâmt al foaierului Unteatru, un spectacol dens, tensionat în plan emoţional, alternând momentele de prăbuşire interioară, de quasi-colaps în trauma amintirilor, cu cele de forţă, de revoltă, de autoapărare. Cei doi „îşi apără” atât de bine personajele, le conferă o energie atât de viabilă, o fragilitate bogată, încât în rândul audienţei se strecoară ferm, aproape vinovat, compasiunea.

blackbird-premiera-unteatru

Florina Gleznea – stranie, puternică, maturizată forţat, rebelă în propria cauză, rătăcind halucinant prin povestea ei de iubire, amestec de inocenţă şi exces, deziluzie şi furie. Constantin Cojocaru – calm, candid, oportunist, sincer, agent al unei ratări asumate – propria slăbiciune, un perpetuum mobile în egală măsură tragic şi lamentabil.

Andrei şi Andreea Grosu ne invită la un exerciţiu artistic de explorare şi cunoaştere a celui mai complex conflict al umanităţii – cel între raţiune şi instinct.

Tulburător, delicat, magnetic!

razvana nita

Răzvana Niță. Foto: Petre Lupu

logo revista teatrala radio

Alte articole de Răzvana Niță: Va fi ora exactă

Quo Vadis, Marie…cronică de teatru

„Port doliul vieţii mele…”, cronică de teatru

Cu seriozitate, despre umor, cronică de teatru

Sub semnul creativităţii, cronică de teatru

Mozart rulz, cronică de teatru

Conformism şi nonconformism sau Viaţa pe brânci şi aplauzele în picioare, cronică de teatru

Între istorie şi destin, cronică de teatru

Starea națiunii, la umbra salcâmului tăiat, cronică de teatru

Destine în majuscule, recunoştinţă minusculă, cronică de teatru

Eu, tu, noi…, cronică de teatru

Triaj, cronică de teatru

Înainte ca cenuşa să acopere totul, cronică de teatru

Drumul acesta… De ce?, cronică de teatru

Punctul mort, cronică de teatru

Stella… de la stea. Ca o boîte à musique… Blanche, cronică de teatru

Păsările, ca şi oamenii… visează să zboare, cronică de teatru

Instinctul fericirii, cronică de teatru

Exerciţii de rezistenţă cu Familia Tót, cronică de teatru

Et in Portugalia ego…, cronică de teatru

Cine iubeşte şi lasă…, cronică de teatru

Dance me to the end of love

Istoria pe scenă

Seducţia vocilor şi actualitatea clasicilor, cronică de teatru radiofonic

Constantin Brâncoveanu – cu trei zile înaintea Învierii, cronică de teatru radiofonic

Tablouri într-o expoziţie, cronică de teatru radiofonic

Aventura care schimbă destine, cronică de teatru radiofonic

Moartea glumeşte până la capăt, cronică de teatru radiofonic

Tectonica dansului, cronică de teatru

Ca degetele de la o mână, cronică de teatru

Cum se construieşte o cădere, cronică de teatru

Taina întâmplării: Felix şi Pietro – Such a perfect day, cronică de teatru radiofonic

Între Mitică, prinţul mahalalei şi Hamlet, prinţul Danemarcei 

Teatru în grădină – Comedii, capriţuri, pamplezircronică de carte

Caragiale – între exces şi blestemul veşnicei actualităţi, cronică de carte

La umbra cireşilor în floare, despre actorul total, cronică de carte

Calul din piatră şi teatrul din pâine, cronică de carte

Din Paris, cu dragoste

Apartamentul personal – confesional și altar al prieteniei, cronică de carte

Caietul caietelor de regie, cronică de carte

Există și întâmplări fericite 

Arhiva rubricii Spectator, ca la teatru de Răzvana Niță

logo revista teatrala radioVezi și: arhiva rubricii Cronica de teatru

„Profu’ de religie” în premieră la Teatrul TV

profu de religie teatrul national craiova teatru tv

Cu ocazia Zilei Internaționale a Tineretului (12 august), luni, 10 august 2015, ora 20.10, la TVR 2 și TVR HD și în reluare marți, 11 august 2015, ora 14.00 la TVR HD, Casa de producție a TVR propune spre difuzare, în premieră la Teatrul TV, un spectacol care are în centru afirmațiile unei adolescente și modul în care sunt preluate de societate și mass-media: Profu’ de religie, un text rezultat din colaborarea dramaturgului Mihaela Michailov cu regizorul Bobi Pricop și actorii din distribuție. Producţie a Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova. Regia şi scenografia: Bobi Pricop. În distribuţie: Marian Politic, Dragoş Măceşanu, Romaniţa Ionescu, Cătălin Vieru, Raluca Păun. Echipa TV: producţie: Cezarina Hărăbor; editor de imagine: Marius Rusitoru; director de imagine: Vlad Tănase; regizor muzical: Gabriel Scîrlet; regia tv: Gini Ignat; producător: Sînziana Miloşoiu.

Profu de religie 1

Despre propunerea scenică a tandemului Mihaela Michailov – Bobi Pricop, Doina Papp scria la premieră: „Ideea piesei […] e importantă nu doar ca problemă filosofică (ce e adevărul?), ci mai cu seamă în contextul conflictelor repetate între adevărul propovăduit de educatori (școală, biserică, familie) şi realitatea vieţii de şcolar. E aleasă ca teren al dezbaterii religia nu întâmplător, aici dogma fiind mai puternică, iar poziţionarea faţă de aceasta mai dificilă. Cu atât mai mult când e vorba de adolescenţă, vârsta «de ce»-urilor şi a crizelor identitare.”

Profu de religie 2

Profu’ de religie abordează modul în care adevărul poate fi interpretat și manipulat în diverse feluri astfel încât sensul său devine relativ. Credința într-un adevăr unic se sparge în zeci de bucăți. La ora de religie, profesorul le cere elevilor să spună care este definiția adevărului; de aici pornește o adevărată dispută și controversă: una dintre eleve, Mara, cu o imaginație peste media clasei, susține că adevărul este relativ și că fiecare om își are adevărul său.

După ora de religie, când Mara nu a putut să-și impună punctul de vedere, o convinge pe una dintre colegele sale, Anca, de faptul că profesorul de religie a atins-o într-un mod necuviincios pe genunchi. Este felul în care un copil își ia revanșa asupra autorității, plutind între fantezia personală și realitatea mistificată. Anca nu a văzut, de fapt, ceea ce s-a întâmplat sau ceea ce nu s-a întâmplat, dar se lasă convinsă și chiar manipulată de Mara să redea faptele povestite dirigintelui clasei. Familiile copiilor îngroașă confuzia, iar mass-media, din dorința de a da evenimentului propriu-zis un grad de veridicitate, va produce tulburări și confuzii în plus. Reacția adulților potențează negativ confuzia copiilor într-o lume în care adevărul și minciuna se subminează reciproc. Este războiul tuturor contra tuturor.

Profu de religie 4

Tot Doina Papp adaugă: „Felul în care autoarea, urmată de regizor, conduce aceste dialoguri tip anchetă creează în spectacol cu tensiune intelectuală (logică) şi dramatică. Suspansul, răsturnările de situaţie, surpriza îşi joacă pe parcurs cartea, devenind un vehicul optim pentru conţinutul important de comunicat. […] Interesant din punct de vedere al tehnicilor scrierii dramatice e că demonstraţia se menţine la nivelul discursului, autoarea incriminând de altfel aici comentariul, bârfa, care în societatea românească ajung cu uşurinţă la statutul de argument. La fel de false sunt şi referinţele livreşti, teoretice, dintr-un manual de religie dogmatic din care proful citează la intervale bine calculate de acţiune câte o poveste a cărei morală e contrazisă nonşalant de practică.”

Profu de religie 3

Fotografie de Florin Chirea

Spectacolul este rodul unei colaborări între dramaturgul Mihaela Michailov, regizorul Bobi Pricop și actori, după ce un fragment din piesă a fost declarat câștigător la cea de-a treia ediție a Concursului de proiecte pentru tineri regizori și dramaturgi români inițiat de Teatrul Național din Craiova. 

Folosind la maxim efectele sonore și avantajele filmării HD, echipa TVR a preluat acest spectacol născut din și generator de controverse, spectacol plin de ritm și tensiune.

12 august a fost declarată Ziua Internaţională a Tineretului de către Adunarea Generală a ONU în 1999.

Teatrul de televiziune este un proiect coordonat de Casa de producție a TVR şi difuzat în fiecare seară de luni la TVR 2, în unele săptămâni și la TVR HD.

Comunicat al Casei de producție a TVR

Promo Profu’ de religie


logo revista teatrala radio

Vezi: Arhiva rubricii Teatru TV 

Arhiva rubricii Cronica de teatru tv de Ani Bradea

 

Teatrul Foarte Mic la Edinburgh Fringe

39 de trepte teatrul foarte mic edinburgh festival 2015

eveniment teatral sigla 2Așa cum anunțam în Revista Teatrală Radio, din programul românesc la actuala ediţie a Festivalului de la Edinburgh, realizat cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Londra, face parte şi spectacolul 39 de trepte de Patrick Barlow, al Teatrului Foarte Mic din Bucureşti – versiunea românească a thriller-ului hitchcockian, o ingenioasă combinaţie de teatru şi film, în care cinci actori se transpun, în cele 75 de minute ale montării, în nu mai puţin de 65 de roluri.

39 de trepte

Ștefan Lupu în spectacolul 39 de trepte

Spectacolul, care are 12 reprezentații în perioada 6–17 august 2015 la New Town Theatre (Freemasons Hall), este regizat de Gabriela Dumitru şi îi are în distribuţie pe Ştefan Lupu, Andreea Grămoşteanu, Viorel Cojanu, Claudia Prec şi Bogdan Talaşman. Scenografia este semnată de Vladimir Turturică, muzica de Andrei Petre-Tatu, coregrafia de Ştefan Lupu, iar fotografiile îi aparţin lui Costin  Rusu.

bogdan talasman viorel cojan

Viorel Cojanu și Bogdan Talașman

Prezenţa românească la Edinburgh, principala destinaţie culturală a verii în Marealogo edinburgh-festival-fringe Britanie, îi mai include – cu evoluţii în programul oficial al Festivalului, ca şi în nu mai puţin apreciatul Fringe – pe soprana Adela Zaharia şi basul Bogdan Talos, protagonişti în producţia Flautul fermecat a Operei Comice din Berlin, soprana Valentina Naforniţă, cu un recital centrat pe marele repertoriu vocal al epocii romantice, criticul de teatru Octavian Saiu, invitat să modereze două dintre cele mai aşteptate dezbateri, precum şi spectacolulAshes Afar: Go Home, un proiect româno-irlandez al grupului Vanner Collective.

Pentru mai multe detalii despre fiecare eveniment, vă rugăm să vizitaţi www.icr-london.co.uk.

Videoclip

logo revista teatrala radioVezi și: „39 de trepte”: de la Teatrul Foarte Mic la Edinburgh Festival Fringe

„39 de trepte”, în premieră la Teatrul Foarte Mic din București

39 de trepte, cronică de teatru de Pușa Roth

„39 de trepte”, un spectacol cu convenție deschisă, reportaj de Raluca Rădulescu

Arhiva Teatrul Mic din București

Arhiva rubricii Eveniment

Arhiva rubricii Festivaluri

Medalion Petre Gheorghiu

Remember, rubrică de ANNIE MUSCĂ

annie musca despre petre gheorghiu

annie musca eterne reveniri in luna august rememberAstăzi, 6 august 2014, ne amintim de actorul Petre Gheorghiu (20 iunie 1929–6 august 2000).

Născut la Iași la sfârșitul anilor ’20

După studii la Conservatorul de Artă Dramatică din Iași, finalizate în 1950, Petre Gheorghiu debutează la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, unde creează câteva roluri de succes, printre care cel al spadasinului Tybalt din piesa shakespeariană, Romeo și Julieta, sub bagheta regizorală a lui Val Mugur, dramă în care rolurile îndrăgostiților din Verona au fost excelent interpretate de absolvenții Ion Omescu și Gilda Marinescu, în splendidul decor creat de Mircea Marosin.

La unul dintre spectacole, Petre Gheorghiu este remarcat de Lucia Sturdza-Bulandra și în 1956 este adus la Teatrul Municipal din București, viitorul Teatru „Bulandra”.

petre gheorghiu

Petre Gheorghiu

Pe scenă la „Bulandra”

Petre Gheorghiu a creat peste 50 de roluri de o mare diversitate, din dramaturgiarubrica remember annie musca revista teatrala radio națională și universală, remarcându-se prin rafinament și autenticitate.

Omul care aduce ploaia de Victor Eftimiu, Azilul de noapte de Maxim Gorki (regia: Liviu Ciulei, 1960), Cum vă place (regia: Liviu Ciulei, 1961), Macbeth (1968) și A douăsprezecea noapte (1973) de W. Shakespeare, Revizorul de Gogol (regia: Lucian Pintilie, 1972) sau Clipe de viață de William Saroyan; Mincinosul de Carlo Goldoni (1971) Ivanov și Livada de vișini de A. P. Cehov sau Play Strindberg de Friedrich Dürrenmatt. Antologic rămâne și rolul Zaharia Trahanache din piesa O scrisoare pierdută(1972) de I. L. Caragiale, un spectacol în decorul și regia lui Liviu Ciulei.

petre gheorghiu in rolul lui trahanache regia liviu ciulei

Petre Gheorghiu în rolul lui Trahanache

„Petre Gheorghiu face mai expresivă înțepenirea onorabilă, de demnitar, a personajului său, Trahanache. Bosumflarea bătrânească și izbucnirile mânioase, poticnite într-o bâlbâială precipitată, indică un psihic labil, aglutinat în clișee verbale. Senilitatea ce se instalează și la el ține de procesul degradării vieții, fiind o formă a prostiei, cu motivație biologică.” (Constantin Radu-Maria, O scrisoare pierdută, cronică dramatică la reluarea spectacolului, „Teatrul”, nr. 3, martie 1979, p. 36). Citește integral: Remember: „Petre Gheorghiu, Revista Teatrală Radio, 6 august 2014. Fragmente din spectacole radiofonice; Petre Gheorghiu în spectacolul O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale, regia: Liviu Ciulei, TVR (1982) – integral ș.a.

annie-musca

Annie Muscă

logo revista teatrala radio

Vezi: arhiva rubricii Remember de Annie Muscă

Alte articole și interviuri de Annie Muscă: 

Sandu Sticlaru

Vasilica Tastaman

Lucia Sturdza și Tony Bulandra jucau în primul film românesc înainte de a se căsători

Evocări: Leopoldina Bălănuţă

Evocări: Elia Kazan

De la rugby la film: Ilarion Ciobanu

Ingrid Bergman, actrița care s-a născut și a murit în aceeași zi

Prima femeie-pilot din lume cu brevet de zbor a fost actriță

Portrete: Jean Constantin – actorul care nu și-a stăpânit niciodată umorul

Portrete: Richard Burton

„Anda Călugăreanu a plecat departe”

Portrete: Dan Mihăescu: „Ar fi o glumă să devin octogenar”

Silvia Popovici, în premieră în presă

Oana Anagnoste: „Secretul armoniei dintre părinții mei a fost însăși pasiunea pentru profesia lor”– interviu realizat de Annie Muscă

Oana Anagnoste: „Gina Patrichi, o flacără, un fluture, o adiere…”– interviu realizat de Annie Muscă

Bilete pentru spectacolele Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu

Teatrul-National-Radu-Stanca-din-Sibiu1

Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu anunță punerea în vânzare a biletelor pentru spectacolele programate în perioada 8 septembrie–10 octombrie 2015. Programul complet al spectacolelor se găsește în fișierul pdf de mai jos.

Până la data de 1 septembrie 2015, biletele se pot cumpăra online, prin portalul www.eventim.ro și în rețeaua națională a magazinelor Domo, Germanos, Orange și Vodafone, librăriile Humanitas și Cărturești. Pentru biletele cumpărate online se percepe un comision de 10%.

De la 1 septembrie, biletele se vor putea achiziționa și de la Agenția teatrală din Sibiu, Bd. Nicolae Bălcescu, nr. 17. În cursul lunii august agenția este închisă.

Pentru spectacolele Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu nu se pot face rezervări de bilete, locul în sala de spectacol fiind garantat doar prin cumpărarea biletului.

Program TNRS 8 sept.–10 oct. 2015

Comunicat al Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu

logo revista teatrala radioVezi: Arhiva Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu

„Un Đilas obişnuit” pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti

festivalul neta 2015 un dilas obisnuit

Libertatea e o temă eternă, care, mai ales în zilele noastre, este deosebit de importantă, provocatoare şi contrariantă, aşa cum remarca un critic din Muntenegru, după premiera spectacolului Un Đilas obişnuit de Radmila Vojvodić, montat la Teatrul Naţional din Podgorica, spectacol selectat în programul Festivalului Internaţional de Teatru NETA 2015 (28 august–4 septembrie), cu o unică reprezentaţie pe scena Sălii Studio a Naţionalului bucureştean, marţi 1 septembrie, de la ora 18.00.

imagini un dilas obisnuit

Un Đilas obişnuit. Fotografii de Dusko Miljanic

În centrul acţiunii se află o personalitate marcantă, care a jucat un rol determinant în istoria noii Iugoslavii, Milovan Đilas (1911–1995), revoluţionar, om politic, activist de partid şi scriitor muntenegrean. Pentru spiritul lui curajos de critic într-o societate puţin deschisă faţă de opiniile liber exprimate, viaţa lui Đilas a cunoscut în prima parte un permanent balans între libertate şi privaţiune. Ilegalist la începutul carierei sale politice, pedepsit mai întâi de guvernul monarhist pentru convingerile lui de stânga, Đilas ajunge un apropiat al regimului Tito, membru al Comitetului Central al Partidului şi al Biroului Politic al acestuia, însă, nu după multă vreme, el devine unul din cei mai vehemenţi critici ai regimului comunist, atât pe plan naţional cât şi internaţional, iar pedepsele nu întârzie să sosească. Cărţile îi apar peste graniţă, în timp ce acasă i se deschid, în numeroase rânduri şi pentru lungi perioade de timp, porţile închisorilor. Chiar după ce apele s-au mai liniştit, în ochii Occidentului a continuat să fie un disident şi un erou, dar în ţară a rămas un personaj controversat, care şi-a trăit viaţa până la capăt în libertate supravegheată.

În piesa ei, regizoarea Radmila Vojvodić se apleacă asupra universului lui Milovan Đjilas şi a consecinţelor operelor sale, Anatomia unei morale şiNoua clasă, aceasta din urmă fiind cotată printre cele mai influente 100 de cărţi ale secolului al XX-lea, o analiză necruţătoare a sistemului comunist, privit ca o domnie a unei noi clase şi a unui nou regim, bazat pe arbitrariu şi pe teroare.

un dilas obisnuit teatrul din podgorica

Un Đilas obişnuit este un apel la posibil şi imposibil, la curajul, abilitatea şi riscul nostru de a crea, de a fi creatorii propriului nostru destin în ciuda oricărei oprelişti. Obişnuitul – termen clasic medieval – şi, în mod special moralitatea obişnuitului este privită în piesă ca un apel la moralitatea omului modern, căci, în zilele noastre, câştigarea libertăţii este o chestiune de moralitate.” (Borka Pavićević).

Radmila Vojvodic_2

Radmila Vojvodić

Piesa Radmilei Vojvodić ne apare ca un documentar, în care însă personajele sunt şi personalităţi istorice şi ficţiuni istorice. Cu prăbuşirea Zidului Berlinului s-a prăbuşit, de asemenea, o utopie. În aceste împrejurări, a căzut şi utopia iugoslavă. Ce este utopia noastră, care este utopia lumii modene, cine sunt creatorii şi eroii ei, cine sunt susţinătorii? – întreabă creatoarea spectacolului, o voce care s-a impus în viaţa teatrală a fostei Iugoslavii. Apreciat regizor şi dramaturg, reputat pedagog, în prezent rector al Universităţii din Muntenegru, vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe şi Arte, cariera artistică a Radmilei Vojvodić a fost încununată cu numeroase premii şi cu unele din cele mai importante distincţii naţionale.

Un spectacol în cinci acte, care se consumă în mai puţin de două ore şi jumătate, despre care este bine să mai ştiţi că fiecare act reprezintă o cincime din vârful aisbergului de la suprafaţa mării. Patru cincimi din înţeles şi potenţial sunt „sub apă”.

Spectacolele Festivalului NETA vor beneficia de supratitrare în limbile română și engleză.

Comunicat al Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București

AFIS A1 FINAL NETA 2015

logo revista teatrala radio

Arhiva Teatrul Național din București

Arhiva rubricii Festivaluri


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: